Dacă ne întreabă cineva de avem câine, răspunsul cel mai sincer ar fi: e complicat.
Îl avem pe Țuțu, câine de talie mică, cu față de câine mare, traumatizat de foștii oameni și aruncat în pădure. Și-a găsit refugiu la noi în curte în septembrie anul trecut. Nu-mi plac câinii de talie mică sub nicio formă, mai bine mai țin o pisică. Dar cum Țuțu aduce a câine mare și nu avea unde să se ducă, a rămas la noi. L-am hrănit, l-am pus pe picioare dar încă mai lucrăm la partea cu atingerea, că are sechele. Nu știu ce a pățit el înainte să ajungă aici. Latră ca o jucărie ascuțită, se bucură maxim când ne vede dar nu într-atât încât să-l scărpinăm. Totuși sunt zile când mai acceptă atingeri. Am avut noroc că a avut babysitteri. Ursu și Murgu. Aceștia abandonați în curtea vecină când persoana ce locuia acolo s-a mutat la oraș, la bloc și i-a lăsat aici. Două zile pe săptămână venea totuși cineva să le dea de mâncare. Restul zilelor mă ocupam eu, nu că s-a vorbit cu mine, dar nu puteam să-i las în miezul iernii cu burta goală. La schimb i-au ținut companie lui Țuțu, ceea ce l-a ajutat foarte mult.