Nu știu alții care stau la țară cum sunt, dar pe mine singurătatea mă macină. Stăm destul de retrași de restul satului, că aici a fost să fie casa, și trec zile-n șir fără să văd pe nimeni în afară de Marian și animalele din ogradă. Mă descurc binișor așa, până în momentul în care lipsa contactului cu alți oameni mă bagă într-o depresie din care e nevoie de multă muncă ca să pot ieși.
