Frigul

Noi când ne-am mutat la țară voiam să stăm doar cât era cald afară. Că de’, iarna se complică treaba. Frig, sobă, lemne, foc. Normal că nu așa a ieșit și ne-a prins iarna aici, apoi încă una si-ncă una și tot așa. Frigul din primii ani m-a pus la pământ. Am dârdâit, am plâns, am pus straturi peste straturi de haine, am blestemat ziua când m-am hotărât să vin la țară. 

Mă gândeam că viața de aici o să mă distrugă, că mă termină, că e doar greu și frig și cu cât o să mai înaintez în vârstă o să mor degerată, în curte sau în casă. Ce mă deranja cel mai tare erau picioarele constant reci. Iarna degerate. Când mergeam spre microbuz, aprox 1 km, ajungeam deja cu picioarele înghețate. Am dat vina pe lipsa unor ghete calumea, eram destul de săraci în primii ani aici. Am rezolvat cu ghetele, tot reci îmi erau picioarele. Am pus șosete termice, tot reci erau. Am pus covoare groase, tot îmi înghețau. Am căutat pe net să văd care era faza. Normal că am găsit explicații. De la circulație periferică proastă, la faptul că sunt fumătoare și noi ăștia merităm să avem picioarele reci, că nu mai funcționăm normal de la nicotină. Suspecți au fost destui. 

Mi-am luat la un moment dat o crema pentru sportivi cu efect de încălzire, cu care mă ungeam pe tălpi, astea începeau să ardă și să înțepe, o senzație nu tocmai plăcută, dar nu mai erau reci, așa că strângeam din dinți. Nu mai erau reci. Mă tâmpea recele ăla, simțeam cum îngheață sufletul în mine, nu mai aveam chef de nimic. Mă trezeam dimineața și într-o oră aveam picioarele gheață și baftă voioșie și chef de viață, până reușeam să le încălzesc. Plus mâinile, nasul și uneori afară simțeam niște ace de frig în piept (țâțe). Treaba asta a ținut câțiva ani. Mă gândeam cu groaza că în timp, nu o să fac față frigului. O să mă răpună. Eram friguroasă și când mergeam pe la alții. Nu tu geamuri deschise, să nu mă tragă curentul, sa nu vină friguțul. Că după ce înghețam nu mai înțelegeam nimic. 

Ajungem în anul de grație 2020, vara. Ne apucăm de zugrăvit și aranjat pe aici cât de cât. Într-o cămăruță unde aveam 5 preșuri și un linoleu, scoatem tot și punem un linoleu nou.  Îi zic lu` Marian: Bă, să luăm niște folie de izolat, să punem sub linoleu că vine iarna și o să-mi fie rece la picioare, plus niște covorașe groase.  Marian: Facem, facem!

Vine iarna 2020/2021 cum necum nu am avut bani fix la începutul sezonului să băgăm treaba aia sub linoleu și nici să luăm covoare. Așa-i când ești freelancer. Și vine frigul. Și am un șoc. Nu îmi mai îngheață picioarele. Simt că-i rece, dar nu mai simt frigul cum îl simțeam. Și atunci am o epifanie: eu tot timpul ăsta nu eram obișnuită cu frigul. 

În momentul ăla realizez că de fapt nu aveam nici o problemă cu circulația periferică sau cine știe ce afecțiune. Pur si simplu nu toleram frigul pentru că toată viața m-am ferit de el. Joburi în spații închise cu căldură, calorifere la bloc, stat foarte puțin în frig. În schimb la țară m-am călit. Mi-a luat ceva să mă adaptez, dar am reușit. Asta îmi crește speranța privind vara, că pe aia nu o suport deloc, dar cred că anul ăsta știu cum putem să ne împrietenim. Adică cum să mă adaptez, că vara vine oricum și mereu m-am ascuns de soare cât am putut. Mereu am crezut că sunt termosensibilă și că am o sensibilitate la căldură. După experiența cu frigul mi-am dat seama că nu chiar așa stau lucrurile. Atâta timp cât evit temperaturi extreme voi fi slabă în fața lor.

Mi s-a părut tare descoperirea asta. Am realizat cum confortul modern ne face mai slabi în fața elementelor naturii și dependenți de tot felul de chițibușuri prin care putem să le evităm. Într-o zi vorbeam cu Marian la o bere despre ce upgrade-uri să mai facem prin casă. Parte ce ne trebuie, parte ce fabulam. Și ajungem la subiectul sobă. Asta trebe` schimbată și eficientizată. Marian: Ce tare ar fi să avem căldură în pardoseală. (Asta fabulație). Tamara: Păi cum și după aceea piciorul să nu mai știe nimic sub 17-18 grade cu plus? Să ne trebuiască șosețelele cele mai scumpe și ghetele cele mai ghete ca să mergem până la magazin? S-a renunțat la idee. 

E bine cu confort, și eu îl caut, nu o să merg acum să dorm în pădure (deși, poate uneori mi-ar prinde bine) dar prea mult confort ne face al dracu de slabi. Și dacă vin vremuri grele și dispare, am sfeclit-o.