Gina cu surprize

Prima parte a trilogiei o puteți citi aici: Primul nostru porc – Jimmy
A doua parte o puteți citi aici: Jimmy și Gina

Moartea lui Jimmy

Cu Marian la pat și Jimmy închis în coteț a trebuit să caut om pentru sacrificat. La mistreț treaba stă altfel decât la porcii domestici. Adică, după înjunghiere mistrețul se belește deoarece are părul mare și gros și șoricul foarte tare. Nu era tocmai ușor de găsit om pentru procedura asta în sat, aici fiind specializați mai mult pe Marele Alb. Întrebam în stânga și-n dreapta oamenii care se ocupau cu sacrificarea porcilor și fiecare răspuns negativ mă bucura. Cu toată groaza pe care o simțeam față de el, după ultima pățanie, încercam să-i mai lungesc un pic viața. Până și Marian care devenise sac de box pentru Jimmy, nu se simțea confortabil cu ceea ce urma să se întâmple. Era pentru prima oară în viața amândurora când aveam un porc de sacrificat, mai ales unul pe care inițial voiam să-l creștem ca animal de companie.

Asta până mă sună într-o zi o vecină, să-mi spună că e un băiat la ea să merg să vorbesc cu el.  Mă duc îi explic situația, îi explic că e foarte agresiv porcul (nu prea m-a luat în serios) și-mi zice că se bagă și-mi zice că vine a doua zi. M-a luat amețeala, am zis ‘bine’, și-am plecat plângând spre casa știind că a doua zi Jimmy o să moară. L-am informat și pe Marian și aia nu a fost o seară prea fericită.

A doua zi de dimineață, a venit băiatul respectiv cu încă un ajutor. Marian se mișca cât de cât și  trebuia să participe și el. Eu m-am dus la coteț mi-am luat la revedere de la Jimmy, l-am mângâiat pe cap cu lacrimi în ochi și am plecat la magazin plângând. Nu vroiam să văd ce va urma. Sau să aud. M-am mai calmat pe drum. Trebuia să moară, altfel ne omora el pe noi.

Când m-am întors, Jimmy al meu, porcul nostru de companie stătea agățat cu capul în jos de teiul din curte și băieții îl beleau. L-am văzut, iar am început să plâng, am intrat în casă, am dat peste cap două păhărele de țuică, la zece dimineața, apoi am început să încălzesc apa pentru următoarele proceduri. Și-au terminat băieții treaba și am rămas eu cu Marian să ne ocupăm de restul. Nu am făcut specialități, era vorba să îl tranșăm și să-l băgăm cât mai repede la congelator, după cum am învățat pe Internet. Ne-am omorât un prieten. Nu a ajutat nici când mi-a spus Marian că Jimmy s-a luptat până la capăt, a opus rezistență și a fost foarte agresiv de se speriase și băiatul care venise, înțelegând atunci de ce îi dădusem atâtea explicații. Am băut și am făcut pachete de Jimmy. Vroiam doar să se termine. Am plâns foarte mult zilele acelea. Pentru niște oameni de oraș, ca noi, naivi în ceea ce privește creșterea animalelor a fost o experiență dureroasă. 

Surprize-surprize

Inițial ne gândeam să o sacrificăm și pe Gina, să terminăm pentru totdeauna cu porcii, mai ales că situația cu Jimmy ne depășise în repetate rânduri. Dar cum raționalul întrece emoțiile, ne-am hotărât să o mai ținem pe Gina. Și fie ce-o fi. Sărmana Gina rămâne singură, fără partener. Noi turmentați după sacrificarea lui Jimmy, mergem patru zile în concediu la oraș, să ieșim un pic din depresie, să mai vedem oameni. La întoarcere observăm că Gina are burta cam mare. O întrebăm pe vecina care se ocupase de ea cât am fost plecați: Oare nu e un pic cam mare Gina? O avea pui? Vecina: Și eu m-am uitat și pare că e gestantă. Apoi mai vine un vecin și ne dă verdictul 100%: Da, Gina o să aibă pui. În curând! Asta se întâmpla pe la sfârșitul lui Decembrie, 2018. Se pare că Jimmy înainte de a fi castrat, a iubit-o pe Gina. 

Ne-am bucurat foarte tare că aveam șansa să avem parte de moștenitorii lui Jimmy. Gina se mărea cu fiecare zi care trecea. Prin Ianuarie i se apropia sorocul. Era mare, se mișca mai puțin și își aranja constant cuibul. Noi îi asiguram baloți de paie și o alintam cu alimentația. Mereu cu ochii pe ea să prindem momentul. Într-o zi își pregătea cotețul mai abitir și nu mai iese la mâncare. Asta e! Era o iarnă serioasă, cu multă zăpadă și ger. Într-o seară merg să arunc un ochi și văd primul purcel. Îl anunț pe Marian. Mergem împreună. Mai apăruse unul. Și apoi tot așa până la șase purcei. Nici unul din noi nu a mai văzut așa ceva până atunci. Erau super drăgălași și tocmai drăgălășenia asta a dus la cea mai proastă decizie. Și anume să-i ținem pe toți. Oameni de pe aici se arătau dornici să cumpere câte unu sau chiar doi. Am refuzat toate ofertele, din cauza drăgălășeniei lor și a faptului că la noi aveau foarte mult spațiu la dispoziție. Bucata lor de curte fiind cam egală, dacă nu mai mare, decât bucata noastră. Și am zis că mai bine îi ținem și-i vindem când sunt mari. Am avut 11 luni la dispoziție să-mi regret decizia luată dar în același timp am avut ocazia să cresc 7 porci (puii și Gina) și să văd cum e. A fost greu și interesant. Acum, privind în urmă nu îmi pare rău deloc.

Cu șapte porci nu-i de glumă

Am fost avertizați de vecini că nu toate scroafele sunt mame bune, să ne așteptăm la surprize. Gina s-a dovedit o mamă de nădejde. Singura prostie pe care o făcea era să mănânce găini. Porcul este un animal omnivor. Gina, deși un porc liniștit și cuminte, avea o pasiune pentru găini. Vecina gard-în-gard cu noi creștea păsări. Din când în când câte o găină mai rebelă sărea gardul la noi în curte. Câteva și-au găsit sfârșitul când Gina le-a prins și le-a mâncat cu fulgi cu tot. Din fericire nici unul din copii ei nu a moștenit pasiunea asta, deși au surprins-o în acțiune. Îi mai plăcea și peștele. Îi făceam din când în când bucuria asta.

Acum mamă fiind o răsfățăm, dar și ea era de nădejde. În prima săptămână făceam verificări dese la coteț, deoarece era foarte frig și să avem grijă să nu cadă vreun pui de acolo și Gina să nu-și dea seama. Exact asta se întâmplă într-o seară. Cade un pui din coteț, era foarte frig afară și ăsta micu dârdâia. Ce ne-a dus pe noi capul? Să-l luăm un pic în casă, să se încălzească și să-i facem o “bluziță” cu o bucată de fleece (polar). Executăm operațiunea și apoi retur la coteț. Când ajunge Marian cu el acolo, Gina mai-mai să-l mănânce când l-a văzut cu puiul în brațe. Plus că și purcelul țipa cât îl țineau plămânii. A dezaprobat piesa noastră vestimentară și în secunda doi a dat-o jos. 

Ne-a intrat bine în cap să nu ne mai băgăm ci doar să supraveghem. După prima lună purceii au început să mănânce și mâncare solidă. Era o nebunie ora de masă. Porcii când sunt mai mulți se luptă pe mâncare, chiar dacă e destulă, e o chestie de ierarhie. Printre ăștia șase era unul leit Jimmy, mic și negru. Acest aspect îl făcea ciudat în fața celorlalți și astfel era cel mai împins de la masă și ca urmare cel mai slab și urât. Tot spre coada ierarhiei se aflau :Georgiana și geamănul ei Gin, colorați întocmai ca niște dalmațieni. Apoi urma vârful, format din trei surori: Șefa care îi bătea pe toți și nimeni nu comenta în fața ei, protejata acesteia pe care noi o numeam prietena Șefei și sora lor mai timidă și mai cuminte: Ana-Maria.

Mai trec câteva luni purceii cresc și se apucă de prostii. Prin asta se înțelege ruperea gardurilor ce oricum se aflau într-o stare sensibilă, fiind garduri puse de bunici acum mult timp. Și dă-i și fugi după porci,aproape în fiecare zi. Trebuia să întărim gardurile. Cum nu erau bani fix atunci mutăm puii în curte, pe aici fiind un pic mai rezistente gardurile. Facem rost de bani, merg la un depozit dintr-un sat vecin, de unde cumpărasem și materialele pentru înlocuirea acoperișului cu un an în urmă. Plasez comanda și așteptăm. Trece o săptămână, trec două, nu venea sârma. Mai merg o dată, doamna de acolo îmi dă tot felul de scuze de ce nu ne onorează comanda și eu ca fraiera pun botul. În tot timpul ăsta porcii au distrus curtea. Activitatea lor principală fiind râmatul și ei fiind șase, au distrus tot. Gina stătea închisă în cealaltă jumătate fiind prea mare să iasă prin rosturile făcute. Unde mai pui că fix atunci a plouat non-stop timp de două luni, ceea ce le-a înlesnit operațiunile. Aveam curtea distrusă și o mare depresie. Deși primăvară, stăteam numai în casă, era totul mocirlă și șanțuri. Atunci mi-a părut tare rău că am hotărât să-i ținem pe toți. Totuși nu aveam de unde să știm situația sensibilă a gardurilor și ce poate face o gașcă de porci. Așa învață omul.

Îmi pică fisa la un moment dat că cei de la depozit nu au nici un gând să ne aducă comanda deoarece adevărul stătea în felul următor: comanda fiind de 700 Ron era prea mică să se obosească ei să mi-o aducă, deși ne aflam la 12 km distanță. În schimb, când am comandat pentru acoperiș la o valoare de 4000 Ron, comanda a venit chiar în aceeași zi. Într-o criză de nervi, că nu mai suportam situația noroiosă, Marian se mobilizează și reușește să găsească un depozit la 100 km distanță care ne aduce comanda într-o săptămână. Nici până în ziua de azi nu au venit cele de la depozitul din apropierea noastră.

Începem să punem garduri, închidem porcii în perimetru lor și ne liniștim. Ei cresc și crește și cantitatea de mâncare necesară. Inițial cumpăram de la magazinul aflat la 3 km distanță de casă. Mergeam în felul următor: unul din noi cu bicicleta celălalt cu roaba. Cel cu roaba aștepta într-un punct pâna ce cel cu bicicleta făcea vreo 2-3 drumuri, pe rând, cu câte un sac într-un rucsac. Apoi puneam sacii în roabă, legam roaba cu o funie de bicicletă, unul împingea bicicleta celălalt roaba până acasă. Asta o dată pe săptămână. La un moment dat primim oferta să facem  aprovizionarea de la o vecină mult mai aproape de noi. Aici porcii erau deja mai măricei, transportam cu roaba o dată la 4-5 zile 75 de kg de porumb. A fost greu dar și noi am devenit mai puternici. În timpul verii le asiguram și piscină, fiind caniculă. Gropi își făceau singuri, eu le puneam apa. Și ei se distrau maxim. O dată am încercat să-i ducem la pădure, la plimbare. Gina însă și-a luat-o în cap, fiind mama lor, nu ne-a ascultat deloc și ne-a alergat de ne-a zăpăcit. La un moment dat ne-am întâlnit cu niște vaci care erau și ele la păscut și Gina a început să se dea la ele apărându-și puii de o amenințare, inexistentă de altfel, de se mirau și vacile care-i treaba cu nebuna asta. Nici că am mai încercat să-i scoatem.

Se apropie iarna, momentul sacrificării porcilor. Trebuia să vindem din ei. Ne hotărâm să vindem patru, pe Gina să o sacrificăm pentru noi și doi să rămână. La partea cu vânzarea am cunoscut două feluri de oameni: cei care îți apreciază munca și cei care nu dau doi bani pe ea. Noi oricum nu vroiam să vindem în regim de profit dar nici în bătaie de joc. Profit oricum nu-ți iese. Hrana nu este scumpă ținând cont că mănânci carne de calitate aproape un an. Însă volumul de muncă depus în 11 luni nu îl poți remunera.  Avantajos este să faci specialități și să vinzi la kilogram. Dar pentru asta e nevoie de experiență, spații de depozitare, piață de desfacere. 

Momentul sacrificării a fost îngrozitor. Cinci porci s-au sacrificat la câteva zile distanță. A fost o adevărata vărsare de sânge. Urlete și măcel. Am zis că nu mai vreau așa ceva în viața mea. Am plâns la fiecare porc în parte până nu am mai avut lacrimi. Săracul Marian el a și luat parte direct la operațiuni, pe când eu, recunosc că m-am ascuns în casă. Aceste evenimente deși sunt naturale, crești animalul, încerci să-i oferi o viață cât se poate de bună și apoi te desparți de el, nu sunt tocmai ușor de digerat. Am aflat că și cei care sacrifică de mult animale în gospodăria lor tot sunt afectați emoțional de acel moment. Nu în halul în care suntem noi, dar nu îi lasă rece. Am avut noroc cu oamenii care au venit la operațiunea asta. Oameni de nădejde care au înțeles cât țineam la animalele astea și care au făcut sacrificarea cât mai rapidă pentru animal, cu respect pentru acesta. 

Ana-Maria și Jimmy Jr.

A fost o experiență cel puțin  interesantă să cresc șapte porci. A fost greu și din punct de vedere fizic dar și psihic. A fost și frumos a fost și urât. Nu îmi pare rău că am făcut-o dar nu știu ce să fac în continuare. Au mai rămas doi: Ana-Maria și Jimmy Jr. Trebuia să-l sacrificăm pe Junior anul ăsta dar nu s-a întâmplat. Ne gândim că ar fi aiurea să rămână Ana-Maria singură, ne mai gândim că poate ar fi mai bine să-i luăm un companion. Dar oare mai vreau să cresc porci? Habar nu am. Un mare dezavantaj când ai ocupația asta e că îți îngrădește libertatea, nu mai poți pleca de acasă din cauza asta nu știu ce hotărâre să iau. Măcar ăștia doi sunt cuminți, nu sunt agresivi, singura prostie pe care o fac e să mai organizeze câte o evadare că îi roade curiozitatea ce se întâmpla de partea cealaltă a gardurilor. Dar se întâmplă rar.

Mai e și treaba cu legile statului român în privința creșterii porcilor în ogradă. Ba că nu ai voie vier, ba că nu ai voie mai mult de cinci porci. Încep să cred că poate fac parte din ultimele generații care mai cresc animale în curte, că dorința autorităților e să aibă ei ”grijă” să nimicească această tradiție ca să mâncăm de unde vor ei. Încă un motiv care nu ajută să mă hotărăsc. Țin minte când a venit gripa porcina și au început ăștia să nimicească porcii oamenilor. Nu s-a întâmplat la noi în sat, dar auzeam ce pățesc alții și am fost foarte stresată atunci. Un lucru e sigur, că nu știu ce vreau să fac în continuare cu porcii. Rămâne de văzut.