Cum până acum am vorbit despre porci numai după ce au trecut în neființă, de data asta sa vă povestesc despre porcul pe care încă îl mai avem și pe care, in principiu, nu vrem/putem să-l tăiem.
Ana-Maria, căci ăsta-i numele cel poartă, face in ianuarie 4 ani. Este cel mai de treabă porc dintre toți porcii pe care i-am avut noi. Deși fiica lui Jimmy (porc agresiv), ultimul descendent al liniei se dovedește un porc foarte simpatic, cuminte și liniștit. Cât mai trăia fra-su mai organizau câte o prostioară, dar de când acesta a trecut în lumea celor drepți, Ana-Maria nu mai rupe garduri să guste din iarba vecinului.
Este un porc gras, cu fălcuțe drăguțe, care vrea să stea cu noi cât de mult se poate. Ca să mai spargem monotonia vieții, organizez cu Marian din când în când petreceri în curte. Bem o bere, punem o muzică și ne prefacem că ieșim în oraș. Invităm și porcul, pentru că altfel ar ieși scandal. Dacă îndrăznim să stăm în curte și nu e și ea, se postează la gard și face gălăgie. Așa că-i dăm drumul în jumătatea noastră de curte. Cealaltă jumătate este a ei. Când îi deschidem cotețul, iese, se oprește câteva secunde și apoi bagă un sprint. Și îi zboară fălcuțele ca urechile lui Dumbo. E amuzant tare când aleargă pentru că arată ca o focă cu picioare. Are aproape 200 de kg, ca să vă faceți o idee. Apoi ne salută, schimbăm două vorbe cu ea și pleacă să dea o tură prin curte, poate mai găsește o buruiană ce nu crește pe teritoriul ei, poate o rădăcină. Dacă e foarte cald afară, face o baie la piscină. Are două. Una la ea, una în curte la noi. E vorba de două gropi, săpate de porcii ce i-am avut, care atunci când plouă se umple de apă. Numa` bine pentru o răcorire. Dacă, Doamne Ferește, e cu secetă, eu aduc apă și rezolv problema. După inspecția curții și bălăceală vine la noi și cere afecțiune. Adică se postează în fața noastră și grohăie. Îi place să o atingi pe cap, în spatele urechilor, pe spate, dar cel mai mult îi place pe burtă. Noi știm asta și executăm. Iar ea atunci leșină de plăcere. Pur și simplu se lasă să cadă pe o parte ca să accesăm mai bine zona dezirabilă. Apoi închide ochii și se bucură de masajul oferit. Și tot așa. Mai pleacă, mai vine, mai cere masaj sau își trage sufletul la soare stând pe burtă exact cum stau pisicile. Diferența fiind că ale ei copite stau drept în față, nu îndoite ca la pisici. Dacă nu o băgăm în seamă, vine tip-til la ăla care stă cu spatele și îl mușcă de fund. Sau se face că vrea să stea cu noi și ne mușcă de papuci. Încet. Până acum nu am avut accidente din cauza ei. E doar jucăușă. După o zi petrecută cu noi în curte, urmează două zile de refacere, în care doarme în mare parte. Am grijă să aibă mereu paie în coteț, pentru comfort. Mai puțin vara, când e super cald. La sfârșitul verii lucrează și ea la cuib. Rupe buruieni, le cară în gură și apoi le așază în coteț cum îi place ei. E amuzant tare să urmărești acest proces și apoi să arunci un ochi să vezi ce cazemată și-a făcut.
Chiar dacă nu e frig afară și se poate lipsi de paie, tot e bine să aibă câteva pentru neputința lunară. În zilele de slăbiciune feminină nu îi mai este nici foame, nici sete. Se ascunde în coteț și eu cred că o doare burta pentru că este foarte tristă. Doar că ea nu are menstruație ci intră în călduri. Este mai nervoasă și n-are chef de socializare cu nimeni. De exemplu, când trăia fra-su ei dormeau mereu împreună. Eh, în zilele acelea fra-su nici nu se apropia de ea sau de cotețul în care dormea, că altfel și-o lua pe spinare. O evita câteva zile, apoi erau iar prieteni.
Este foarte figurantă la mâncare. Ceilalți porci mâncau tot, orice și oricât. Ea nu. Are o pasiune nesănătoasă pentru porumb, mai bagă huroi pentru diversitate și nu-i plac tărâțele. Nu servește alimente ultra-procesate. Ultima oară m-am dus la ea cu o gogoașă umplută cu ciocolată, a venit, a mirosit și a lăsat-o în plata domnului. Am mai pățit așa și altă dată cu alte alimente. Nu-i plac legumele crude și nici după alea fierte nu se omoară, iar fructele nu-i stârnesc nici o reacție. Mănâncă două mere pe an. În schimb îi place franzela proaspătă. Merg la ea la gard, îi rup dumicați mici, o servesc și pleoscăie de plăcere. O savurează. Nu se repede la mâncare, asta și pentru că-i singură. Dacă am ceva în mână și o chem, vine, miroase, mai miroase o dată, până se hotărăște să bage în gură mie deja îmi amorțește mâna și îi las jos ce-am adus și am plecat. Ce atâtea figuri?! Îi mai place plasticul. Să îl facă franjuri și să-l împrăștie peste tot. Mai țineam folie de plastic de mărimi mari pentru diverse operațiuni gospodărești. Greșeala a fost că le-am strâns și le-am lăsat undeva pe jos. Ea le-a găsit. Apoi am găsit eu curtea plină de bucățele de celofan. Nu le mai țin pe jos.
Cu ea nu am ajuns la pădure. Am tot zis că facem asta. Dar la ultima ieșire, când era și fra-su, când s-au văzut în pădure și-au luat mințile în cap și am alergat după ei de ne-a ieșit pe nas și am zis că nu o să mai existe altă tentativă de plimbare. Plus că s-a stricat și drumul pe aici, adică l-au asfaltat până în buza pădurii și nu știm cum o să reacționeze. Așa că mai bine ne rezumăm la curte când e să stăm toți. În restul timpului ea locuiește pe un adevărat domeniu, are cam 500m pătrați de pământ la dispoziție unde poate să sape liniștită, să mai bage o alergare pentru dezmorțire, să stea la umbră sau la soare în funcție de temperaturi. Proprietară a 3 cotețe. Unul unde are trocul cu mâncare, practic bucătăria. Un coteț de vară, mai la umbră și unde nu pun nici eu paie nici ea buruieni, stă acolo când e foarte cald afară. Și cotețul cel mare unde are patul.
Vara chelește. Complet. Nu mai rămâne un fir de păr pe ea. Atunci chiar zici că-i focă. În septembrie părul se regenerează și începe iar să crească, pregătindu-se pentru iarnă. Îi crește și o creastă faină tare pe spate. Arată foarte impunător când are tot părul pe ea și creasta. Care se și înfoaie dacă se sperie.
Ținem foarte mult la ea, pentru că este foarte simpatică. Dar foarte simpatică. Îmi crește sufletul în mine să văd ditamai dinozaurul care vrea să stea cu noi, care vorbește cu noi la gard când nu o băgăm în seamă sau când are ea ceva de zis. Nu pot să nu mă simt șmecher când am așa un porc care mă iubește. Astfel ajungem la problema actuală. Am vrea să luăm o pauză de stat la țară. În martie se fac opt ani și cam ajunge. Dar ce facem cu porcul? Nu e de vânzare, că nu vreau să mănânce altul munca mea și nu scot oricum banii cheltuiți în ăștia patru ani. Iar ăla ce o ia vede doar un porc gras. Ana-Maria este mai mult decât atât. Marian zicea să căutăm o fermă unde să trăiască liber până la adânci bătrâneți adică 20 de ani și unde să o putem vizita. Dar nu cred că există la noi. Tăiatul este o opțiune, carnea-i bună, însă va fi o dramă toată faza. Nu că la ceilalți porci nu a fost, dar asta e cea mai liniștită, de treabă și prietena noastră. Ta-su, Jimmy, era și el prietenul nostru doar că el voia să ne omoare și a fost o decizie mai simplă. Dileme, dileme.
